Plec de acasă înainte ca lumea tristă a oraşului să prindă viaţă. Traversez o câmpie-ntinsă…o traversez cu răsăritul soarelui în faţă…acum e perioada în care cerul se colorează în roşu viu şi plin de pasiune, e momentul în care vezi toamna cum se plimbă prin grădini, o vezi cum păşeşte prin univers…e un înger, dar al morţii…natura moare acum, deşi de-atâta supărare merii au înflorit a doua oară…
Miroase a iod, a nuci uscate, miroase a foc în soba din casa bunicilor şi mai miroase a mere coapte…miroase a copilărie şi mai miroase a amintire…lichidul ăsta subtil nu-i ploaie, sunt lacrimile de pe faţa fiecărui adult, sunt parte din otrava strânsa-n sufletele inocente de atunci…ce poate fi mai bun acum, decât o carte bună citită acolo?
0 Răspunsuri to “Niciodată toamna…nu fu mai frumoasă…”