De ce aici somnul e mai odihnitor? De ce aici trăirile se derulează la intensitate maximă? De ce aici îmi las de-o parte tot ce ţine de social şi tot ce ţine de rutină?

Aici spun lucurilor pe nume, oricât de dureroase ar fi şi brusc după liniştea pe care o simţeam devin tot mai agitată…e ca liniştea de dinaintea furtunei…am adormit, am visat ciudat şi în vis tot aici eram, tot în pat, dormeam, dar afară ploua cu găleata…se auzea aşa frumos cum ploua printre case, dar m-am trezit şi am deschis ochii, a fost ca blitzul unui aparat foto…afară era soare…era apusul, deci soarele se afla în faţa ferestrei mele…am ieşit afară după ce mi-am dat cu apă pe faţă şi am încercat să îmi amintesc ce am visat…a fost ciudat, era legat de persoane relativ apropiate mie, eram parcă în acelaşi vis când am observat că în faţa mea era un vechi prieten, alături de care am copilărit…coincidenţă sau nu, poartă acelaşi nume ca persoana din vis şi are aceeaşi formă de salut…mi s-a părut ciudat…

Dar aici toate pseudoîntrebările au un răspuns concret pentru că ăsta e locul în care dintotdeauna am luat lumea aşa cum se prezintă ea, fără să caut mai departe, doar profit de plăcerile ei gratuite, aici, creierul meu nu mai aleargă ca la maraton, nici noaptea nu se mai învârte neîncetat, iar mintea nu îmi mai aleargă pe pereţi pentru că locul ăsta mă inspiră…

P.S.: Blogul de hârtie nu e un jurnal intim, e la fel ca înainte…ceva real, adică o boabă de adevăr, prelucrat cu anumite simboluri şi devenit mai apoi ficţiune, personajele sunt fictive şi ele, cu anumite excepţii…acum, 00:31 (deja 5 februarie) totul e pustiu şi plouă, din când în când liniştea e spartă de câte o măşină…noapte bună!