Sunt plecată de acasă în locul unde “sentimentul de acasă” e mai puternic, aici e adevărata casă, aici sunt o parte din martorii evoluţiei mele…aici MUNŢII-unul în faţă, altul în spate, unul mare în dreapta şi în stânga o vale, undeva mai sus e locul în care se formează Ialomiţa, din două pâraie…e locul pentru care mulţi dintre cei care vor citi articolul plătesc să admire spectacolul zilei şi al nopţii într-un cadru natural, aproape virgin, prea puţin pătruns şi tehnologizat, dar totuşi, aseară am rămas puţin surprinsă când am văzut că o reţea wireless a fost available pentru câteva minute, ciudat….pentru că aici, în creierii munţilor între văi şi creste, unde vecinii nu se văd decât duminica la târgul din sat, e cam geu de crezut, cu toate astea, dacă se mai întâmplă să am ceva semne şi să mă pot contecta, voi posta articolul înainte să ajung acasă.

Acum am un blog de hârtie, e caietul meu cu buburuză, în care scriu de obicei când nu scriu direct pe blog, dar parcă nu îmi doresc atât de tare să mă pot conecta…aş vrea să am măcar câteva zile fără viteză şi aş vrea ca locul ăsta să fie mai pur şi mai puţin tehnologizat…să rămână veşnic aşa cum îl ştiu…doar văi, creste şi poteci bătute  de prea puţin ori şi de aceleaşi picioare…în cazul ăsta nu mai e valabilă  vorba “Omul sfinţeşte locul”, aici locul e suprem, dar omul îl strică, omul îl distruge, de aceea muntele îşi ia tribut suflete…suflete călătoare…turişti…niciodată oamenii locului, ei sunt puri, trăiesc mai aproape de tradiţie, moralitatea lor există, folclorul e ceva obişnuit, încă nu a ajuns la stadiul de muzeu ori de cutie cu amintiri…oamenii ăştia au poveşti minunate, toate legate de munte…nu ştiu de ce simt că ar trebui să vă împărtăşesc toate astea, dar îmi respect originea…voi continua să scriu în blogul de hârtie ori de câte ori voi avea ocazia şi voi posta când ajung acasă, acum pun punct pentru că mă aşteaptă nişte mere coapte cu miez de nucă şi scorţişoară…miroase a suflet cald întins în tavă….

P.S. : Călătorie plăcută!