Toţi suntem egali, deci toţi suntem la fel?NU!…Nu suntem la fel, nu suntem nici omogeni, nici măcar egali, fiecare e unic in felul lui…mă distruge căcatul ăsta cu unitatea, am şi eu moralitatea mea şi zău că am pretenţia să nu fiu egala unui criminal amator care încearcă să jefuiască o casă de schimb valutar, dar care împuşcă la întâmplare pe trotuar, nu sunt egală nici cu genul de proastă care întreabă acelaşi lucru de “N” ori şi apoi râde tâmp, nici cu pupincuriştii care se bagă în seamă ca la epenteză, nici cu cea mai jegoasă târfă nu ma simt egală, cu NIMENI…aşa că tu, Căpşunule, chiar nu poţi fi o adolescentă normală din punctul de vedere al piţipoancelor, care în loc de creier au o fantă deschisă şi care tind să fie o apă şi-un pământ, dacă roz, sau mov, sau căcăniu e în trend, ele cel puţin din punct de vedere vestimentar vor fi la fel…cineva îmi spunea odată că nu e de rău dacă eşti altfel, poţi fi mai inteligent decât restul şi eşti capabil să vezi esenţa, iar când trăieşti intens vezi in profunzime, cât despre blestemul empatiei – NU AR TREBUI SĂ EXISTE, uite tocmai din cauza asta:

X: ce ai ma

Eu: ma uit la tv si plang

X: la ce

Eu: dansez pt tine

Eu: si erau niste copilasi amarati

X: stinge imediat

X: t

X: v

X: lumea este plina de drame

Eu: da…dar cel mai tare ma impresioneaza dramele copiilor…

X: asta nu inseamna care trebui sa le traim cu totii

Eu: fiecare sa isi care povara

E aşa de bine să fii indiferent…ai să vezi peste puţin timp…vei rămâne uimită chiar şi tu când vei vedea cum ţi se va schimba sistemul de valori şi în ce direcţie, iar asta nu ţi-o spun ca să fac pe lupul moralizator, dar am simţit-o pe pielea mea şi mi-a luat ceva să ma obişnuiesc……