Disperarea nu mai are limite…suntem prea grăbiţi şi prea trişti ca să ne mai regăsim în lucrurile mărunte, ne ferim de anumite lucruri, dar de fapt ne adâncim tot mai mult în ele, astea sunt probleme foarte mari “foarte mari probleme”…magnetismul nu ar trebui să existe, nu pentru mine…prefer să îmi păstrez speranţele şi visele, lumea în care trăiesc acum să rămână-n gândul meu. Nu îmi doresc disperare până la lacrimi şi nici exprimare sofisticată…doar simplitate şi la câţi mai puţin pupincurism din partea celorlalţi…cer mult?
Poate că închirierea unei peşteri pe o perioadă nedeterminată nu ar fi cea mai bună soluţie, dar oricum trebuie să mulţumesc, sincer, unei anumite persoane, care mi-a sugerat asta…orice ofertă trebuie analizată şi cine ştie unde anume iraţionalul poate deveni raţional, iar rafinamentul se poate transforma în primitivism?
P.S.: Poate că ar trebui să las reveria la o parte şi să aştept ca lucrurile să vină de la sine…
Nu ceri multe, dar ceea ce ceri este mult prea dificil pentru o lume in care normanul a devenit anormal si anormalul este normal, dar si pentru faptul ca celor ce le cari, nu mai au demnitate, nu mai sunt morali ce sa mai spun nici macar o vointa de a fi credincios. Toate acestea paote cauza in special celor care incearca sa creada , iar increderea le este spulbearata datorita injuriilor, si inacceptatea celor din jur a ceea ce sunt aceste persoana atat de speciale. Dar sa nu ne pierdem speranta k va exista o zi in care toate se vor indrepta si toti v-om fi alfel, sa incercam, nu mai mult, sa fim mai intelegatori u cei din jurul nostru si sa ii ajutam pe cei care merita cu adevarat si cei care se lasa ajutati..dar sa nu fortam nota pt k vor zice sa le vei vrea raul si se vor simti agresati. Cuvantul cheie este …RABDARE.