…scoate capul pe fereastra, si deschide-ti narile….acum inspira adanc….ce simti?…nu-i asa ca miroase a toamna lunga?…da, si ceata miroase extrem de bine…
asta-i poza monotona…facuta de dimineata in graba, si de la fereastra…teiul din gradina si ceata…emotie de toamna
….doar pe ei, si pentru ca le multumesc pentru tot, si pentru ca ii respect, si pentru ca intotdeauna vor avea un loc special in sufletul meu, si pentru ca simt nevoia sa plang de fiecare data cand ma gandesc la ei, si pentru ca sunt niste fiinte absolut minunate, si pentru ca oricat de multe cuvinte as folosi e incredibil cum nu pot arata macar o particica din ce simt, din ce am pentru ei si din ce ne leaga…
…EGOISTA…si vreau sa fiu din ce in ce mai mult, poate sa ating limitele maxime…chiar nu cred ca imi trebuie vreun motiv anume ca sa progresez, pur si simplu iubesc prea putine persoane din viata mea…e obositor sa iubesti multi oameni si mi-e indiferent daca cineva ma iubeste sau ma uraste, indiferenta mea sparge orice bariera si nu ma slabeste nicio clipa…nu stiu cum e sa iubesti pe termen lung, dar nici nu sunt foarte curioasa…ieri, de exemplu, am fost la salon sa imi fac manichiura, zi de sambata, aglomeratie nebuna, mirese multe…de ce oare se casatoresc oamenii?…ca se iubesc D’AIA!…imi e destul de greu sa inteleg, nu ma pot imagina in postura de femeie maritata si la casa ei sotie…prea complicat…pentru moment prefer sa iubesc aceleasi persoane ca si pana acum, inca nu e loc pentru altcineva…voi fi ca ceilalti: oarba, insensibila si voi trai ca si cum totul ar fi in regula…nu-i asa spiridusule?
Am venit de 4 zile de la mare, dar nu am mai scris nimic…nu din lipsa de subiecte, ci din lipsa de timp pentru ca de marti au fost prea putine momentele in care am ajuns in camera mea si am pornit computer-ul…s-au intamplat asa de multe…si placute si mai putin placute(spital, boala…suferinta…), dar n-are niciun rost sa le amintesc din moment ce acum totul e bine si toata lumea e fericita, iar eu sunt linistita, ma simt usurata, am un sentiment acut de indiferenta fata de cei care nu fac parte din universul meu stramt, incat am ajuns sa ma intreb si eu cum de am reusit performanta asta…Poate ca mi-am dat seama ca de fapt lumea aceasta e degradata din cauza ca majoritatea “oamenilor” care pledeaza pentru PERFECTIUNE, au doar satisfactii murdare, “oameni” le zice…animalele acestea murdare, care se nasc si traiesc nu se stie prea bine pentru ce, si care se omoara intre ele…care incearca sa fie mai bune unele cu altele, nereusind decat sa impinga si mai departe limitele ciudate ale extravagantelor primejdioase…ei care omoara natura frumoasa si pura, de care sunt atat de nedemni…care mai intai actioneaza ca sa nu constate decat mai tarziu consecintelel actelor lor si sa se trezeasca apoi plangand unii in fata altora…
Nu stiu…cateodata ma bantuie intrebarea, dar cert e ca de cele mai multe ori scriu cu mult inainte sa postez, de exemplu, acum e 8 august 2008, 23:56, ora Romaniei, si eu scriu in caietul meu, la lumina monitorului si in timp ce ma descarc si plang si vorbesc cu cineva care cred ca ma intelege, chiar ii multumesc mult ca ma ajuta…Am stat zile intregi fara s apostez nimic, pur si simplu nu am avut starea necesara, era ceva care m-a retinut…nu stiu ce, dar a existat…
E ciudat sa vorbesc despre mine si mai ales sa scriu…e intuneric, scriu la o lumina palida, cea de la monitor si poate putin de la mouse…de foarte multe ori am stari ciudate de exaltare, de entuziasm, alteori de melancolie sua chiar de plenitudine sufleteasca, desi pentru scurt timp, dar rareori, postez ceva, asta pentru ca nu am curajul sa imi gasesc cuvintele, mi-e teama sa nu rada cineva ca ma bucur de lucrurile marunte sau sa nu imi strice cineva fericirea…prefer sa tin pentru mine lucrurile bune, care au loc in sufletul meu si nu din egoism, ci din teama de a nu fi ranita…poate ca asa sunt oamenii…eu una asa sunt si ma simt bine in pielea mea de ciudata, dificila si imposibila…pot profita de orice moment de libertate si nebunie…
Pentru mine gandurile valoreaza foarte mult, mai ales daca nu le impartasesc nimanui…sunt egoista…am scris un articol egoist, dar nu cred ca cineva merita satisfactia de a-ti distruge bucuria lucrurilor marunte…bucuria lucrurilor care te fac sa simti ca traiesti si ca ai reusit sa invingi timpul…timpul ma bucura si el…ma face sa ma bucur de fiecare etapa a vietii…
…in coma profunda, dar totusi e constienta…paradox…desi a venit toamna (si asta am reusit sa o simt din plin prin toate caile…vizual, auditiv, tactil-kinestezic, dar mai ales olfactiv…frunza de nuc uscata are un miros aparte…e ca un drog)…natura stie ca zilele de duminica trebuie sa fie insorite, stie ca adierea vantului e tot ce trebuie, pentru o zi perfecta, cand pe ulite si pe carari roieste furnicarul de oameni din micul sat…
natura e in coma…doar ploaia o mai poate resuscita…as vrea sa fiu o frunza de nuc uscata si sa ma ploua…iubesc toamna, iubesc ploaia…iubesc tot ce tine de copilaria mea si imi e asa de greu sa explic in cuvinte ce simt…e ceva inaltator…poate doar cei care au crescut unde si cum am crescut eu ar putea intelege putin…trei zile acolo, cu Maduts…vis…am retrait momente de magie…de la povestile stupide despre draci pe care le auzeam seara la strada, pana in locurile unde m-am simtit itotdeauna EU…acolo unde ma duceam sa rad sau sa plang, dar unde totul era curat si verde…verdele si albastrul…albastrul cerului…m-au linistit dintotdeauna…
imaginile vorbesc…soptesc in ritm cu vantul si fosnetul frunzelor ceea ce imi e teribil de greu sa explic…e ceva magic, feremecator…cu miros de basm si ceai cu miere si lamaie…ceai din plante, facut de bunicul…iertati-ma!
…dar totusi simt nevoia sa imi impartasesc bucuria…sau fericirea pe care am trait-o azi…o zi perfecta, bine, in afara faptului ca la orele de conducere un cretinozaur mi-a taiat calea si era sa turtesc masina instructorului…aveam prioritate oricum…azi am primit cadou “bijuteria” pe care mi-o doream de ceva vreme, un sony dsc w 170…azi fu ziua cea mare…super zi…m-am simtit asa bineeee…am colindat orasul cu MADi…mi-am cumparat cate ceva…azi chiar mi-am gasit cate ceva, pentru ca data trecuta am ajuns acasa cu patru sticlute de oja 
)…maine plecam amandoua la tara, undeva la munte…asa ca pana duminica nu o sa mai postez nimic…have fun la “Zilili ShetaTzii”!(Zilele Cetatii)….
…si o poza facuta cu “bijuteria” mea…buburuza de pe frigiderul din bucatarie
…brusc as fi un trenulet portocaliu…de calatori, ca sa cunosc multi oameni…dar acum nu sunt decat un lacat…am in minte doar cateva versuri ale unei melodii pe care am ascultat-o destul de des in ultima perioada…”Sometimes I believe in fate/But the chances we create,/Always seem to ring more true./You took a chance on loving me,/I took a chance on loving you.”….si ma gandesc la momentul in care lacatul va fi descuiat si trantit la pamant, sub frunzele uscate ale copacilor…da, o sa fie toamna evident, iar magazia veche pe care o pazesc acum, va fi deschisa…toate comorile stau ascunse in ea, iar eu tin de ele cu dintii…e o magazie plina de vechituri, dar eu le adun…adun tot ce gasesc, mai ales imaginile…imi plac mult, pot exprima lucruri cu adevarat formidabile…si natura toata sta ascunsa in magazia mea…dar e dintr-o alta epoca, pentru ca e mai curata…am gasit-o in carti, mai ales in romanele lui Rebreanu…ai citit vreodata “Ion”?…ei bine, eu am fost cea care a adunat ramasitele cadrului natural si le-am ascuns in magazia mea…langa multe alte lucruri…
ai vazut vreodata o cutie veche si prafuita?…sunt sigura ca ai si tu una…ei bine, intr-o astfel de cutie am ascuns multe dintre ele dupa ce mi-au devenit indiferente…si mai stii borcanele cu capac?…intr-un borcan verde cu capac mi-am inchis prietenii imaginari…dar cutiile de bomboane le stii?…intr-una din ele mi-am pus gandurile mai putin bune, in fiecare patratel e un gand de al meu, dar sa stii ca am aruncat cutia…imi era teama sa nu o deschida cineva si sa guste…erau prea multe ganduri amare…
…dar otrava frumos colorata o stii?…da…otrava din sticla…mi-a trebuit sticla sa pun in ea vise neimplinite, am adunat de la fiecare un vis neimplinit si l-am pus acolo, dar si otrava am varsat-o pentru binele altora, sa ii scap de vise neimplinite si de frustrari…am varsat-o…am varsat-o in lacatul asta vechi…care are usa lui, dar care nu a avut niciodata cheie…usa a stat mereu inchisa…e asa de frig in lacatul asta…s-a lasat seara…ziua a fost cald si bine pentru ca l-am tinut in gradina, pe iarba…a fost frumos, am cules prune cu Madi, parca eram doi copii, deci “Una in mana, una in gura si cu ochii dupa alta”…
…vorbesc despre ce iubesc si despre ce ma face sa ma simt implinita pe deplin?…pana acum un singur lucru…de fapt un singur loc si o singura etapa din viata mea…copilaria si locul unde am crescut…de fiecare data ma simt minunat acolo…acolo e rai pentru mine…nimeni nu va intelege niciodata cat de legata ma simt de locul ala…e greu de explicat in cuvinte…in cateva zile sunt alta persoana…e ca si cand te simti linistit si multumit de tot, usor treci in extaz…apoi te relaxezi, iti relaxezi fiecare grupa de muschi si incepi sa iubesti sentimente, oameni, fapte, nimicuri si lucruri esentiale…brusc te rupi de toate si incepi sa le urasti…te urasti pana si pe tine, e o ura care te macina, te farama…te rupe, te sfasie cu niste unghii mari si vopsite in culori vesele…asa ca la circ…totul e colorat, dar e doar o masca…teatru…nu te mai poti dezlipi de masca pe care o porti…asa ti-a fost dat, dar poate timpul…locul asta e ca un sac plin de trairi, intri si cu greu mai scapi…agonie. somn. vise. vocea ploii. realitate. umezeala. priviri. ganduri, afemeiati. alcoolici…si el, care sopteste usor la ureche…ma trezesc, inima pulseaza, ingerii isi lasa aripile obosite de atata ploaie sa cada in gol…se zbat…sangele din vene se zbate cu aceeasi putere, vrea sa evadeze, sa se amestece…o vrea pentru el si ea il vrea ca sa curga amandoi, el o vrea pentru ca o iubeste si o iubeste pentru ca il spala, il spala de pacate si o iubeste cand o viseaza, dar doarme prea putin din pacate…si totusi ea il uda si il uda pana devine senin…un sange limpede, pe care il gusti mereu…dar nu in orice cocktail, trebuie sa il simti pe obraji, apoi pe pleoape…sa il simti cum te inunda, cum apropierea asta te face sa fugi, sa te departezi, da devii strain de tot…dar totusi vino,dar sa nu fie prea tarziu…toate numai acolo le pot savura…
