atmosfera de suflet…

…asa imi place mie sa spun cand ma simt bine…cand vremea de afara e pe placul meu si cand fac exact ceea ce imi doresc…n-am mai scris de ceva zile pentru ca nu am avut timp…da, chiar am fost ocupata…birocratie pt scoala de soferi, vizite medicale, legalizari pentru inscrierea la facultate…chestii de genul asta…si bineinteles o plimbare prin bucale (ca asa se zice mai nou)…relaxanta plimbare…cred ca pozele pot spune mai multe…desigur, privind dintr-un spatiu securizant (ca masina) ce era afara, e chiar frumos…nu?

 

probabil o sa am un post si mai pe seara…asta daca nu o sa fie fenomene meteo si daca o sa pot sa deschid calculatorul…deocamdata ma pregatesc sa ies in oras cu Madi a mea…asa pe ploaia asta formidabila…iubesc ploaia…

ma iubeste, nu ma iubeste?

recuperare definitiva…evident dupa o zi de cumparaturi…de la mobilier de dormitor (pe care bineinteles nu l-am ales inca)…pana la margele si clamute de par…o zi de colindat cu mami prin oras…ce frumos e cand zici MAMI, si ea sigur se bucura ca inca ii mai spun asa…mi-a spus-o chiar azi cand am fost in Fiord…a fost o zi chiar frumoasa…am stat aproximativ 6 ore numai cu ea si am vorbit mult, a fost distractiv…chiar am inceput sa socializez, normal in limite marunte, dar oricum a fost haios…

EU: “Buna ziua! Nu va suparati, de unde ati luat palaria asta de paie?”

OMUL DIN PIATA: “Tulai Doamne, ce ma intriaba ia pe mini…e vechie, e de taran batran, io mi-s om batran si d’eastea port”

…si mi-a explicat…ma iubeste sau nu ma iubeste?…nu batranul, evident ca nu…nu stiu cine, dar asa cineva…intrebam si eu…maine plec, deci 2-3 zile nu o sa mai am nici un post…vacanta placuta, bafta pe la admiteri !

o zi linistita…

incep sa imi revin…trebuie sa ii multumesc “lu’ Madi a mea”…ea m-a ajutat mult…adica o discutie cu un prieten bun mereu da roade…chiar o zi frumoasa, mai ales ca a urmat dupa o seara lunga si plina de tensiuni si de singuratate…a fost o atmosfera placuta de vacanta si chiar de familie…m-am trezit relativ tarziu…am pierdut timpul aiurea prin casa, mi-am facut dus si am plecat in oras, nicidecum nu ma gandeam sa ajung la cumparaturi si sa primesc si un telefon nou…ma obisnuisem cu “jaful meu”, asa imi placea mie sa il alint pe cel vechi…ce sa mai…zi de familie…m-am plimbat cu tati prin oras, ba chiar am fost cu el si la banca sa platim factura de la telefon…si la banca…la banca m-au impresionat doua lucruri…o fetita de aproximativ 1 an si jumatate, un copil frumos, vioi, cum zicea o tanti de acolo…iar cel de-al doilea lucru, nu a fost la fel de placut…o femeie intre doua varste cum se spune, mica de inaltime, care se ridica pe varfuri sa poata avea cat de cat un contact vizual cu casiera, o femeie simpla, care probabil a fost trimisa de catre altcineva sa achite o factura, nu stia sa completeze un amarat de formular…si pentru atat persoana de dincolo de geam a jignit-o intr-un mod grotesc…femeia i-a dat un raspuns sincer si plin de intelepciune “Nu mai vorbiti doamna asa ca nu stiti dumneavoastra ce are fiecare om in cap si in sufletul lui, ne mai napadesc si pe noi necazurile, ca nu la toti ne da Dumnezeu un post ca al dumneavoastra.”…si totul pe un ton foarte calm…pe moment am crezut ca o sa ma duc peste femeia de dincolo de sticla si o sa o “trag de ciuf”…dar apoi m-am linistit si mi-am dat seama ca nu as rezolva nimic…dar parca nu ne-am nascut jignind la intamplare, asta se invata…si asta nu e bine…omul invata sa faca multe, poate ca doamna era cea mai buna casiera, dar printre cele multe invatate au fost si bune si rele…haideti sa dam tot ce e mai bun din noi, chiar daca riscam sa fim luati de fraieri…incercati sa nu mai jigniti macar o zi pe cineva…fiti mai atenti la cate vorbe rele se arunca in jurul nostru zi de zi si la cate vorbe rele primim, dar mai ales la cate aruncam, fie ca o facem cu motiv la volan (unii o merita), fie ca va adresati unui vanzator ambulant care incearca sa isi castige existenta…fie ca luati exemplul doamnei de la ghiseu…la cat mai putine insulte!

 

…pana si natura isi pierde frumusetea si se degradeaza tot mai mult…tot mai mult…

recuperare…

…e ciudat cum oamenii isi doresc un lucru cu atata ardoare incat ar fi in stare sa lase totul deoparte si sa…sa viseze la el…doar atat deocamdata, pentru ca apoi oamenii obosesc sa mai viseze frumos si sa isi vizioneze propriul film, al viitorului evident…asa am obosit eu sa ma vad in viitor…poate ca prea multa vreme m-am hranit cu vise si am obosit…nu mai vreau sa fiu ce mi-am propus, vreau schimbare de planuri, nu ma mai vad facand acelasi lucru pe care il visam, adica nu ma mai vad invatatoare, ma vad facand alte lucruri si toate fara planuri…cred ca asa e cel mai bine…vreau sa rup orice bariera, nu conteaza daca voi gresi, nu voi regreta nimic…poate ca scriu lucruri fara nici o noima, imi trec asa de multe prin minte…e mult mai usor sa scriu despre un subiect oarecare decat sa scriu despre sufletul meu…de exemplu azi m-a chinuit un gand urat, anume ca intr-o buna zi va veni un moment cand moartea imi va rapi pe cineva drag…a fost ceva infiorator…nu stiu daca cineva imi citeste blogul, chiar nu stiu asta…nu cred ca sunt prea multe de citit in el si mai ales ca nu primesc nici un feed-back…tot azi ma gandeam cum e mai rau, sa iubesti pe cineva de la distanta sau sa iti fie aproape si sa nu poti ajunge la el…deocamdata nu mai iubesc pe nimeni, nici pe mine nu ma mai iubesc de multa vreme, dar asa…ma gandeam din ceea ce traiesc unii oameni…si fiti siguri ca asta nu e altruismul din mine…si nici pe victima nu e bine sa faci…e foarte nostim sa fi indiferent si sa te amuzi de toate problemele pe care le ai uneori…azi, chiar la examen, am inceput sa fac asta…cred ca incepe sa functioneze ceva din mine…fiecare om isi are un drum in viata, nu conteaza ca are cuie sau crapaturi…oricate pericole ar fi, drumul are un capat, dar si o parte pe care bate soarele, capatul e viitorul si e in ceata…noapte buna, ingerilor!

null

azi a plouat trist…

cineva poate s-ar intreba cum sa ploua altfel pentru ca ploaia pentru multi e un fenomen care indeamna la tristete si somnolenta colectiva…de obicei nu cad in patima asta, de obicei pentru mine ploaia e benefica, adica o iubesc…e ceva mai sus decat alte fenomene, ma trezeste la viata…ma resusciteaza, doar ca astazi nu mi-a placut…am dormit foarte mult, pana aproape de pranz si inca nu m-am trezit cu totul…nu stiu daca ma complac  in empatie si doar de dragul ei incep sa simt si eu ca ploaia genereaza muuuult somn…nu stiu asta…dar stiu ca la fiecare postare o sa pun si cate o poza care  ma reprezinta, ca cea de la articolul anterior…poze facute de mine, asa dupa priceperea mea si in limita tehnicii de care dispun…fotografia a devenit o pasiune aproximativ acum 4 ani cand am primit cadou o camera foto digitala ceva mai avansata…dar asta nu conteaza…doar ca din acel moment am inceput sa vad lucrurile altfel prin obiectivul ei, daca atunci o hartie alba insemna pentru mine o hartie alba si un copacel sacrificat, de-a lungul timpului hartia alba a inceput sa capete alte semnificatii, de exemplu o hartie alba, care contine multe impuritati ce nu pot fi vizibile cu ochiul liber sau o intreaga retea de fibre…ceva de genul “am inceput sa despic firul in patru”…prin asta trec de ceva timp, nu mai vad lucrurile ca altadata, si Madi a mea imi spunea ca suntem in crestere, dar nu asta e cauza…cred ca ploaia si toata umezeala asta pe care o iubesc asa mult cateodata imi afecteaza psihicul bolnav si in afara de faptul ca ma duce in depresie, ma transforma intr-un schizoid de zile mari…o sa postez o poza ceva mai colorata si mai vesela, ca poate asa mai scap si eu din ganduri.

vine o vreme…

…cand trebuie sa faci o schimbare…deocamdata am ales sa imi mult blogul de pe 360 pe wordpress…poate ca primul meu post ar trebui sa fie o descriere sau cam asa ceva, dar am preferat sa n-o fac, mi se pare prea banal, sau nu…oricum o sa fie pe undeva pe aici si cine o sa vrea sa ma cunoasca nu are nevoie de cateva cuvinte subiective pe care le-as fi scris asa de inceput…o sa scriu ca si cum ar fi o continuare la blogul vechi…azi am vrut sa scriu si acolo ceva, legat de anturajul ruginos…sa nu ma intrebati al cui anturaj pentru ca e o chetsie generala…asa e in viata…

cu totii ne coacem, imbatranim, ne exfoliem, ruginim, crapam cu alte cuvinte si interiorul ne este mistuit cu mult inainte ca la exterior sa apara vreun semn…acum sunt bine, sunt linistita, dar as vrea sa pierd contactul cu omenire, nu as mai vrea sa visez deloc…in trecut aveam multe vise…acum prefer sa traiesc experiente noi…sau sa le retraiesc pe cele mai vechi…fara planuri…deocamdata nu pot schimba ceva…inca iubesc muntele, vantul si ploaia…asta implica multa umezeala si pe asta o iubesc…de la umezeala fierul rugineste si tot de la umezeala apare mucegaiul…au acelasi efect-deterioreaza, dar in medii diferite, sunt ca soarele si luna…poate ar trebui sa gaseasca o cale incestuoasa de a se uni…asa se intampla cand e omul derutat, psihicul lui ii face bezele…era o expresie…